” Speranţa moare ultima „, demonstrată ştiinţific

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Speranţa moare ultima , chiar așa.  De acum avem confirmarea acestui lucru, ca rezultat al unei cercetări recente.

Cercetătorii au descoperit că şi în situaţiile când oamenii dau dovadă de pesimism imaginându-şi lucruri rele că se vor întâmpla în viitor, ei cred de fapt că acestea se  vor rezolva cu bine. Acestea sunt opiniile doctorului Ed O’Brien, de la Universitatea din Michingan, a studiat fluenţa gândurilor noastre referitoare la fericire. Domnia sa a spus: „Am fost întotdeauna fascinat de amalgamul de percepţii umane despre fericire.”

Un eveniment programat în viitor, poate părea pentru câteva zile strălucitor pentru a deveni apoi pentru o bucată de timp îngropat în cel mai negru pesimism, provocând un stres îngrozitor.

În revista Psychological Science, doctrul O’Brien a explicat modul în care a realizat cinci studii legate de acest subiect. El a cerut participanţilor să răspundă la întrebări legate de experienţele şi percepţiile despre fericire.

Referitor la experienţele din trecut, oamenii şi-au amintit atât pe cele pozitive care i-au făcut fericiţi cât şi pe cele negative care i-au întristat.

Gândind că un eveniment viitor se va încheia pozitiv, oamenii l-au asociat cu previziunea de a fi fericiţi. Paradoxal, gândul că un eveniment se va încheia negativ nu a generat şi asocierea cu o stare contrară, oamenii nefiind convinşi să creadăcă vor fi nefericiţi în viitor.

Dr. O’Brien spune că oamenii se gândesc la posibilele evenimente rele din viitor ca la ceva care poate nu se va întâmpla. Deci, speranţa îşi spune ultimul cuvânt, spun cercetătorii implicaţi în studiu.

Probabil că asta este şi explicaţia pentru modul cum ne alegem conducătorii. În ciuda străduinţelor lor de a ne demonstra cu toate puterile de care sunt capabili că nu merită să-i votăm, noi sperăm totuşi să fie bine.

” Speranţa moare ultima „, demonstrată ştiinţific

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *