Sacrificiile in lumea druizilor

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Religia druizilor a fost strâns legată de lumea naturală, loc al oamenilor şi al zeilor. Toate creaturile naturii erau în comuniune cu zeii funcţionau drept mesageri lor sau chiar îi întruchipează pe aceştia. Animalele le ofereau oamenilor hrană şi îmbrăcăminte, copacii pădurii le ofereau adăpost şi hrană, plantele constituiau hrană sau leacuri pentru vindecătorii celţi, toate erau daruri ale zeilor care necesitau recunoştiinţă şi ofrande.

Celţii aveau un mare respect atât pentru plante cât şi pentru animale. Ceea ce era hrană pentru corp constituia parte din zei, şi prin urmare trebuia respectat.

În aceste condiţii, sacrificiul reprezintă schimbul oferit zeilor pentru tot ceea ce omul primea de la aceştia, păstrând ciclul de viaţă continu, asigurând fertilitatea şi abundenţa.

Pentru că celţii au considerat plantele şi animalele drept întruchiparea zeilor, ei au căutat să menţină un echilibru între lumi. Dacă zeii au dat din substanţa lor oamenilor prin animale şi plante, oamenii trebuiau să dea şi ei zeilor ceva de-al lor.

Astfel sacrificiu a fost o parte integrantă a vieţii spirituale ale triburilor celtice. Ofrande în arme şi obiecte de artă, trofee de război, sângele animalelor şi al oamenilor au fost aduse zeilor. La fel ca şi în alte culturi timpuri, sacrificiile pot fi considerate nişte acte brutale, dar în ciuda legăturii lor strânse cu natura, celţii nu erau nişte romantici.

Averi imense, depozite de hrană neutilizate, arme, podoabe au fost descoperite adânc îngropate. Prada de război aparţinea deasemenea zeilor.

Sacrificiul uman este umbra întunecată a moştenirii druide. Menţionările documentelor antice pun în evidenţă ritualuri de sacrificiu brutale, sângeroase a criminalilor şi prizonierilor de război, fapte probate de sit-urile descoperite pe teritoriile ocupate de celţi.

Datorită surselor deloc imparţiale care vorbesc despre ritualurile de sacrificiu făcute de druizi, aceste manifestări pot fi considerate un pic exagerate. Majoritatea cronicarilor vin din zona romană, cronicari care-si ascund cu greu dispreţul pentru celţi, consideraţi drept barbari.

Pentru că justiţia însăşi venea de la zei, dispensarea de criminali era o chestiune religioasă. Celţii considerau că există un echilibru de forţe în natură, şi acest echilibru trebuia păstrat. Încălcărea unei legi care era sacră, determină un dezechilibru în ordinea naturală, iar pedeapsa este obligatorie pentru restaurarea echilibrului. Un element de care trebuie ţinut seama este şi faptul că moartea nu însemna pentru celţi şi sfârşitul vieţii, era o naştere în lumea următoare.

Ritualul şi metoda de sacrificiu diferă în funcţie de divinitatea căruia I se oferă jertfa.

Cei sacrificaţi pentru Esus, o divinitate similară în multe feluri cu zeul nordic Odin, erau se pare sugrumaţi sau spânzuraţi în copaci, în timp ce cei sacrificaţi în cinstea lui Teutates, un zeu al războiului şi vindecării asemănător cu Tyr sau zeul raman Marte, erau înecaţi într-un cazan cu apă, un ritual strâns legat de regenerarea poveştilor mitice de război.

Cercetarea rămăşiţelor victimelor atestă că sacrificiile ritualice ale celţilor pot fi împărţite în moarte prin lovituri, înec sau ştrangulare. Este cunoscută mumia unui celt descoperită în ruinele unui sit antic. Mumia este perfect conservată, dezvăluind semnele unei execuţii ritualice, lui i s-a tăiat gâtul şi a fost şi ştrangulat.

O teorie lansată de cercetători care vorbeşte despre sacrificiu spune că în afară de condamnaţi şi prizonieri, celţi trimiteau în Lumea de Dincolo emisari speciali. Aceştia erau membri ai clasei preoţilor, fie voluntari fie victime ale unei loterii speciale.

Teoria are la bază cercetări făcute pe mumia citată mai sus, şi pe baza unor tradiţii păstrate încă în comunităţile rurale din teritoriile ocupate de celţi. Se pare că se cocea o prăjitură de grâu, orz, ovăz, nuci şi vâsc, prăjitură care se lăsa să se ardă la un colţ. Era apoi ruptă în bucăţi şi acestea trecute din mână în mână candidaţilor care erau legaţi la ochi. Cel care nimerea bucata arsă, era trimis ca mesager în Lumea de Dincolo. Mumia descoperită prezintă în stomac mărturi care par să probeze această teorie.

Lumea plină de mister a druizilor nu se opreşte aici. Săptămâna viitoare vom vedea împreună declinul acestei civilizaţii care uimeşte şi acum lumea spirituală mondială.

Sacrificiile in lumea druizilor

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *