Realitatea între adevăr şi imaginaţie

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Despre modul în care mintea influenţează percepţia pe care o avem asupra a ceea ce considerăm că este realitatea, se vorbeşte din ce în ce mai mult. Obişnuim să spunem „am văzut cu ochii mei”, argument suprem în a crede că adevărul se află exclusiv de partea noastră, dar sunt nenumărate exemple care ar putea susţine că lucrurile nu stau deloc aşa.

Astăzi am descoperit articolul unui tânăr, pe nume Răzvan – Adrian Gongu Grigore, student al Universităţii Sheffield din Marea Britanie, Facultatea de Psihologie de la City College din Thessaloniki, Grecia, articol care tratează unul din motivele generatoare de false percepţii, şi anume stereotipia.

Vă las în continuare în compania gândurilor unui tânăr de 20 de ani.

 

„Reflectă realitatea stereotipizările, sau sunt doar construcţii sociale?”


„Ce este stereotipia? Cercetătorii susţin că stereotipia reprezintă o  credinţă generală despre un grup de persoane sau despre o  persoană ce aparţine unui grup. In acelasi timp, există oameni  care se auto-stereotipizează. O astfel de persoană este definită ca  o persoană ale carei credinţe conţin anumite calităţi ce se  întâlnesc în grupul din care face parte şi tinde să se poarte aşa  cum se poartă întregul colectiv. Părerile formate despre un  individ ce apartine unui grup constituie “aplicarea stereotipului”.  Acest termen denumeşte tipul unei generalizări care este  influenţată de o experienţă anterioară ce incurajează crearea unui  nou stereotip numit “specificare”. Modul în care unei persoane i  se aplică un stereotip poate fi foarte divers. Un grup stereotipic  poate fi de ordine etnică, academică, de familie, un grup religios,  o echipă sportivă, de apartenenţă la un sex, etc. Un exemplu de  persoană ce aplică un stereotip ar fi credinţa că toţi japonezii ştiu  karate. Asadar, atunci când întâlnim un japonez vom crede că acea persoană trebuie să ştie karate. (Kanahara, 2006)

Motivul pentru care oamenii folosesc în general stereotipizarea este pentru că face ca procesarea socială să fie rapidă şi uşoară. Dacă despre fiecare grup social există informaţii bine definite, ce se pot aplica tuturor membrilor, atunci se vor crea aşteptări despre cum ar trebui să se poarte fiecare grup în anumite situaţii sociale. Stereotipizarea încurajează prin aceste modalităţi identitatea socială. Desi poate servi ca un mecanism rapid de a absorbi informaţii despre mai multi oameni dintr-o dată, stereotipizarea provoacă concluzii greşite despre multe persoane. Astfel, se creeaza concepţii false asupra lor din cauza generalizărilor şi, doar pentru că aparţin unui anumit grup social, ei pot fi discriminaţi sau sfârşesc prin a ocupa poziţii marginalizate în societate. (Todd, Galinsky, Bodenhausen, 2012).

În opinia mea, stereotipizarea este un mecanism artificial creat de interacţiunile din societate. Este o modalitate de a folosi mai puţin timp pentru a crede că ştii pe cineva, în sensul de a-l cunoaşte.

Este general crezut că gândirea şi informaţiile stereotipice sunt obţinute devreme, in copilărie. După ce sunt invăţate complet, ele devin rezistente schimbărilor, cu trecerea anilor. De exemplu, pană la varsta de trei ani, copii deja sunt capabili să distingă diferenţele între femei şi barbati. Ei pot asocia foarte bine anumite obiecte, cum ar fi jucariile, fiecărui gen în parte (masinuţele pentru băieţi, păpuşile pentru fete). După mai multă dezvoltare, copiii arată o anumită flexibilitate în asocierea obiectelor. Atunci când sunt intrebaţi, copiii mai în varstă recunosc că, deşi băieţii se joacă cu masinuţele, şi fetele pot face asta. Dar, chiar şi după ce copii îşi dezvoltă o anumită capacitate de a reprima un stereotip social, foarte multe dintre alegerile lor devin deja automatice si de nealterat. Abilitatea oamenilor de a distinge între femei şi barbati din copilărie nu este doar un contribuitor al formarii identitatii sexuale de mai tarziu, dar formează şi o cultură generală despre lumea socială. După cum spuneau Diekman si Eagly (2000), modul în care copiii îşi formează stereotipuri între femei şi bărbati încă de la începutul vieţii este un factor puternic ce incurajează modul în care ei vor percepe de-a lungul vieţii rolul fiecarui sex în societate. Nu numai că putem să asociem obiecte sexelor din primii ani, dar copiii pot clasifica fotografii pentru bărbaţi şi femei în termeni de sex, de la vârsta de trei ani.

Într-un studiu făcut de Eldelbrock si Sugawara (1978), copiilor aflaţi între vârsta de 3 si 5 ani li s-au prezentat poze aratând femei şi barbati facând anumite activităţi, iar apoi au fost rugaţi să spună ce activităţi din imaginile prezentate erau pentru băieţi, fete, sau pentru amândoi. Acest exerciţiu se numeşte « Sex Role Learning Index (SERLI) – Indexul de invatare a rolului sexelor ». Experimentul a arătat că tinerii aflaţi la primii ani au o cultură generală stereotipică bine formată, atunci cand vine vorba de sexe. Alte studii au aratat că până la vârsta de 6 ani, flexibilitatea copiilor in stereotipizare se dezvolta puternic, apoi scade. De-a lungul copilăriei, flexibilitatea stereotipiilor creşte, apoi descreşte, în funcţie de anumite etape ale vârstei. (Banse, Gawronski, Rebetez, Gutt si Morton, 2012).

După cum rezultă până acum, stereotipizarea este o metodă creată de societate pentru a forma păreri şi a “cunoaşte” oamenii mai repede. Creăm acest mecanism încă din copilărie. După copilărie, experienţele personale, la care se adaugă interferenţele din mass-media, formează modul în care vom percepe şi, asadar, generaliza lumea din jurul nostru.

Intr-un studiu făcut de Allport si Postman (1945) a fost arătat că atunci când facem o introspecţie în memorie, dacă vedem ceva ce nu respectă ordinea sistemului nostru stereotipic, tindem să interpretăm memoria greşit. În studiul lui Allport si Postman, numit “the telephone game” (jocul cu telefonul), este prezentată o poză cu un om alb ce ţine un cuţit de buzunar în mână, vorbind cu un om de rasă neagră. Poza este aratată unei persoane. Dupa ce studiază imaginea, subiectul descrie poza participantului ce stă lângă el, şi tot aşa, mai departe. Experimentul a arătat ca ultima persoană care a auzit descrierea a receptat că poza prezenta un om negru ţinând cutiţul în mână, şi nu omul alb, ceea ce demonstrează ca oamenii sunt conduşi în mod inconştient de gândirea stereotipică. Alt experiment, făcut de Plant şi Peruche (2005), se referă la o simulare pe calculator pentru poliţisti. Experimentul consta în a trage în poze ce arătau oameni înarmaţi, nu cele care reprezentau oameni neînarmati. În simulări, rezultatele au arătat că poliţiştii tindeau să împuşte din greşeală mai mulţi oameni de rasă neagră neînarmaţi, decât oameni albi neînarmaţi. Aceste informaţii ne invaţă o dată în plus că atunci când trebuie să fie luate decizii rapid, cunostinţele generale stereotipice sunt prioritare şi in mod automatic folosite, influenţând direct deciziile luate (Kleider, Pezdek, Goldinger si Kirk, 2008).

Stereotipizarea începe să devină proeminentă în timpul adolescenţei, atunci când tânărul simte nevoia de identitate, de explorare şi, asadar, devine o victimă colaterală a sistemului de credinţe, a culturii societăţii în care trăieşte. Apartenenţa unui grup social devine importantă în viaţa adolescentului. Prin urmare, acesta devine mai familiar cu trăsăturile de personalitate asociate cu grupul din care vrea să facă parte. Stereotipizarea arată în multe cazuri cât de greşit este prezentată realitatea unei persoane. În timpul adolescenţei, această realitate gresită devine corectă, deoarece anumite grupuri sociale preseaza tânărul să se auto-stereotipizeze si sa fie ceea ce nu e, doar pentru a fi plăcut şi a face parte dintr-un întreg. Un exemplu de stereotipizare greşită ar fi un tânăr de rasă neagră ce se descurcă la matematică. Stereotipul despre băieţi spune că ei se descurcă mai bine la matematică decât fetele, iar acest lucru l-ar pune pe tânăr într-un anumit avantaj, dar stereotipul rasei, legat de abilităţile negrilor in matematică l-ar dezavantaja. Dacă ar fi descriminat şi considerat că nu se descurcă deloc la matematică pentru că este negru ar fi o stereotipizare greşită şi o dovadă ca generalizarea nu este deloc o metodologie bună de a procesa grupuri sociale într-un mod rapid şi eficient. (Evans, Copping, Rowley, Costes, 2011)

Dupa cum au aratat oamenii de ştiinţă, stereotipizarea este o metodă folosită pentru a procesa rapid un individ aflat într-un grup social. Oamenii fac acest lucru pentru a salva timp în a cunoaşte fiecare persoană şi pentru a judeca. Deşi stereotipizarea este veche precum civilizaţia, aceasta nu este un produs al naturii, ci un produs al societăţii. In opinia mea, nu este o metodă ce reflectă realitatea, chiar dacă în anumite situaţii de exceptie poate reflecta adevărul. Opinia mea este dovedită de mulţi psihologi şi sociologi care au demonstrat prin studiile lor că tindem să tragem concluzii greşite legate de oameni şi abilităţile lor in anumite situaţii. Acest gen de gândire ne influenţează să gândim înauntrul cutiei, nu în afara ei, şi nu ne lasă să explorăm lumea într-un mod liber, urmând în mod inconştient reguli implementate în minţile noastre încă din primii ani ai vieţii.”

Razvan Adrian Gongu Grigore            

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *