Prea multă comunicare strică o relaţie

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Prea multă comunicare strică o relaţie. Indiscutabil, tehnologia zilelor noastre ne oferă un contact permanent, fie şi la nivel virtual, cu orice persoană din lume. S-ar putea spune că-i un lucru bun, dar şi rău in acelaşi timp.

Posibilitatea de a fi permanent contactat devine uneori dintr-un avantaj, un lucru extrem de neplăcut. Şi nu mă refer la persoanele infidele sau care se ascund de cineva.

Se pare că această problemă se răsfrânge şi asupra unei relaţii, sau cel puţin aşa spun specialiştii. Cercetătorii afirmă că discuţiile prea multe, pe multe canale diferite, ar putea avea consecinţe asupra unei relaţii.

Studiul a fost făcut pe 24.000 de oameni aflaţi într-o relaţie, folosind 10 canale mass-media diferite şi a fost condus de profesorul Bernie Hogan de la Institutul pentru Internet al Universităţii Oxford.

„Constatarea noastră arată că persoanele care folosesc mai mult canalele mass-media nu dobândesc o evoluţie a relaţiei, mulţi acuzând chiar o involuţie.”

Profesorul Hogan şi-a propus să testeze o teorie privind puterea unei relaţii şi nivelul de comunicare prin diferite canale mass-media. Concluzia testului spune că utilizarea acestor canale în dragoste poate fi un semn de finalizare a relaţiei printr-o căsătorie, dar numai până la un anumit punct. După acesta, întreţinerea comunicării de acest gen devine greoaie şi strică relaţia.

Cercetarea a fost prezentată la conferinţa anuală a Societăţii Britanice de Psihologie, dar sper să fi fost mult mai detaliată decât rezultatul comunicat presei.

Prea multă comunicare strică o relaţie

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *