Cel mai prielnic moment al zilei pentru a face dragoste

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Există un ” cel mai prielnic moment al zilei pentru a face dragoste ” ? Probabil că aşa cum fiecare lucru bine făcut are timpul său potrivit, de ce nu ar exista și un astfel de moment. Astfel, corpul nostru trece zilnic prin variate fluctuaţii de presiune sanqvine, de temperatură, a stării de spirit ori diferite valori energetice.

Un colectiv important de cercetători a dovedit recent cât de important este un astfel de orar pentru emoţiile trăite zilnic, pentru necesităţile şi abilităţile noastre.

Când vine vorba despre sex, cercetătorii spun că există doar o mica perioadă de timp comună într-o zi, când atât bărbaţii cât şi femeile manifestă vârfuri fiziologice destinate unei astfel de activităţi. Glanda pituitară care reglementează producţia de testosteron, porneşte automat peste noapte, generând la bărbaţi o creştere cu 25 până la 50 la sută a nivelului respectivului hormon. În schimb, femeile trebuie să se lupte cu un nivel ridicat de melatonină, hormon al somnului, în sângele lor.

Testosteron se găseşte însă, chiar dacă nu în egală măsură atât în corpul femeii cât şi al bărbatului.

Un studiu recent publicat în British Medical Journal spune că lumina soarelui la răsărit stimulează secreţiile hormonale prin excitarea hipotalamusului, generând un moment prielnic pentru ambele sexe de a face dragoste în jurul orei 05:48.

“Nivelurile de testosteron sunt mai ridicate dimineaţa, declară Geraldine Myers, terapeut sexual. Nivelurile de energie sunt deasemenea ridicate pentru ambii parteneri. Mental, atât femeile cât şi bărbaţii sunt mai deconectaţi de la obligaţiile zilnice, deci un moment perfect pentru aşa ceva, a continuat domnia sa.”

Tot cercetătorii spun că în acest moment al zilei este cel mai probabil să se atingă şi orgasmul.

Cel mai prielnic moment al zilei pentru a face dragoste


Cum ne prezentăm imaginea pe internet?

Noua procedură de ștergere a fricii


Cel mai prielnic moment al zilei pentru a face dragoste

Dimineaţa pare să fie prielnică însă şi pentru a suferi un atac de cord. Specialiştii de la Universitatea Hardvard susţin că ultima jumătate de oră de somn provoacă inima să consume mari cantităţi de oxigen. Glandele suprarenale îşi sporesc producţia de adrenalină, produsă în vederea şocului trecerii de la somn la veghe, acest fenomen putând să declanşeze rupturi în arterele coronare.

Momentul trezirii din somn a fost calculat pe baza unor date statistice în jurul orei 07:35.
Imediat după trecerea la starea de veghe, adică în jurul orei 07:40, este momentul ideal de a ne cântări, spun cercetătorii de la Universitatea Brown din SUA. Atunci se pare că vom putea observa o valoare mai exactă a greutăţii corporale.

Chiar dacă nu ne prea place să ne dăm jos din pat dimineaţa, se pare că în jurul orei opt este perioada în care manifestăm cel mai ridicat nivel de optimism. Această teză este susţinută tot de specialiştii americani, de această dată fiind vorba de cei de la Universitatea Cornell, care au monitorizat timp de doi ani mesajele postate pe Twitter. De menţionat că ipoteza este valabilă pentru oricare dintre zilele săptămânii, conform aceleiaşi surse.

Cel mai prost moment pentru a bea cafea îl găsim la 09:17. Imediat după trezire, corpul nostru este “cofeinizat” natural prin prezenţa cortizolului, hormon care ne face să ne simţim în alertă. Adaosul de cofeină va genera o toleranţă mărită şi implicit un efect mult diminuat, conform declaraţiilor medicului neurolog Steven Miller.

Ora zece şi şase minute este momentul de vârf al femeilor. La această oră se înregistrează momentul de maximă frumuseţe al acestora.

Clifford Saper de la Harvard Medical School susţine că o informaţie conţinută în genele noastre indică ora 11 drept cea mai favorabilă decesului. Asta s-ar datora activării unui tip de gene AA, susceptibile că declanşează evenimente medicale majore la această oră.

Uşoara somnolenţă de la prânz nu se datorează dejunului. Temperatura corpului aflată în creştere până la această oră începe să scadă, glanda pineală începând să producă cantităţi mici de melatonină.

Reacţiile diferite ale organismului uman în funcţie de orele zilei generează şi un moment prielnic pentru a merge la dentist. Anestezicul local utilizat de medicii stomatologi are un efect de trei ori mai mare dacă este administrat la mijlocul după-amiezii. Oamenii de ştiinţă îşi explică acest fenomen prin faptul că organismul redirecţionează energiile sale către alte activităţi la această oră.

Întrevedem deja existența unui ” cel mai prielnic moment al zilei pentru a face dragoste ”, nu?

Endorfinele, mesagerii cerebrali care reduc durerea, sunt eliberaţi în cantităţi mai mari după-amiaza. Astfel starea de spirit este mai ridicată, percepându-se o stare de sănătate mult sporită. Tot asta este partea zilei recomandată de a face curăţenie în casă.

Nivelul de energie al organismului scade sever între 16:00 şi 18:00, aşa că evitaţi programarea de interviuri sau discuţii inteligente în această perioadă. Un studio făcut de Harvard Business School pe un lot de 9.000 de subiecţi a indicat acest lucru.

Performanţele sportive sunt favorizate în jurul orei 18:00, aşa cum o arată şi statisticile doborârii recordurilor olimpice, 80 la sută dintre acestea înregistrându-se după amiaza târzie. Plămânii funcţionează cu 17,6 la sută mai eficient după ora 17:00, muşchii sunt mai flexibili şi mai puţin sensibili la întinderi.

Pentru a concepe un copil, momentul cel mai probabil se găseşte în jurul orei 18:25, atunci când 75 la sută dintre bărbaţi prezintă concentraţii sporite de spermatozoizi, cu 35 la sută mai mari decât în alte momente ale zilei.

Naşterea unui copil este însă mai probabil să se întâmple între orele 03:00 şi 05:00. Relaxarea naturală a creierului şi a musculaturii este extrem de favorabilă noului născut. Şi organismal ştie asta acţionând în consecinţă.

În ciuda faptului că ora declarată pentru trecerea la starea de somn este undeva în jur de 00.28, corpul nostru este cel mai pregătit să-şi înceteze funcţiile diurne la ora 23:00, ne spune dr.Nerina Ramlakhan, consultant la Nightingale Hospital din Londra.

Din păcate starea de creativitate maximă se înregistrează la ora 22:51. Dar acum înţelegem de ce de acolo unde nu-i, nici nu putem cere.

Cel mai prielnic moment al zilei pentru a face dragoste

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *