Meditaţia orgasmică, o terapie spirituală ?

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

O femeie de 51 de ani pretinde că are 11 orgasme pe zi prin practicarea „OMing”. Orgasmul feminin este un fenomen uimitor şi de o mare complexitate, susţin o serie de cercetători. Când o femeie declară că poate avea 11 orgasme într-o singură zi, specialiştii îşi pun şi ei întrebări.

Femeia numită Karen Lorre este de profesie actriţă şi practică meditaţia orgasmică sau „OMing”, care după spusele ei îi permite să fie mai sensibilă atât fizic cât şi emoţional în relaţiile cu bărbaţii. Tehnica „OMing” este predată de mai mult timp de fondatorul acestei şcoli, doctorul Nicole Daedone.

Statistic, una din zece femei nu ajunge să cunoască orgasmul, dar doamna Lore nu se află printre acestea. Ea crede că orgasmul îşi are rădăcinile în capacitatea de relaţionare cu oamenii, sfătuind femeile să se concentreze asupra acestora şi nu asupra fenomenului în sine.

Karen Lore are 51 de ani şi locuieşte în Long Beach California, fiind o fostă Playmate. Doamna se descrie ca fiind un antrenor al distracţiei şi dragostei.

„Practic meditaţia de peste 20 de ani, dar „OMing” mi-a deschis capacitatea de a simţi tot mai multe lucruri subtile de la un bărbat”, declară doamna Karen Lorre pentru Daily Medical.

Mulţi practicanţi ai tehnicii „OMing” o susţin pe fosta Playmate. Una din cursante, pe nume Rachela a mărturisit că până la vârsta de 25 de ani nu a putut avea orgasm, medicii diagnosticând-o cu o afecţiune ireversibilă. În urma practicării „OMing” problema a fost rezolvată.

Există şi centre numite One Taste unde se practică meditaţia orgasmică. Doamna Daedone, fondatoarea acestora consideră că „OMing” este o tehnică asemănătoare sexului tantric, acţionând asupra unor părţi identice din creier. În prezent sunt 10 centre One Taste în întreaga lume.

Parţial ideea domniei sale este suţinută de dr. Pooja Lakshmin, cercetător asociat la Universitatea Rutgers, care studiază fenomenul orgasmului feminin. Dr. Pooja declară că aceleaşi părţi ale creierului sunt activate şi în timpul stărilor meditative şi în timpul orgasmului.

Dacă doamna Daedone acceptă că ideea de OMing poate părea ciudată pentru marea majoritate a oamenilor, domnia sa aminteşte că la fel au fost privite şi centrele de practică yoga în urmă cu 30 de ani.  Deci, de ce nu?

Meditaţia orgasmică, o terapie spirituală ?

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *