Experiment – telepatia între om şi şoarece

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Experiment – telepatia între om şi şoarece

Din punct de vedere ştiinţific, controlul prin telepatie asupra unei persoane pare a fi făcut un pas decisiv. Oamenii de ştiintă au reuşit ca prin conectarea a două creiere, unul aparţinând unui subiect om şi altul al unui şoarece, primul să comande mişcarea cozii celui de-al doilea, folosind doar puterea minţii.

Nu cu mult timp în urmă, cercetătorii au conectat în acelaşi mod doi indivizi din specia şobolan, care au lucrat împreună pentru îndeplinirea unei sarcini. Un test de acest gen făcut pe om este puţin probabil să fie realizat în viitorul foarte apropiat, deoarece este necesară o intervenţie chirurgicală invazivă care presupune implantarea unor electrozi în creier.

Experimentul de acum, realizat de Seung-Schik Yoo de la Harvard Medical School din Boston şi colegii săi, a fost posibil datorită unui sistem care a conectat dele două creiere, al omului şi al şoarecelui, prin intermediul unui computer, excluzând intervenţia de implantare a electrozilor.

Subiectul uman a fost conectat la un aparat EEG şi pus să urmărească o lumină stroboscopică pe ecranul unui televizor, lumină sincronizată cu ritmul undelor înregistrate de aparat. Şoarecele a fost anesteziat şi conectat la un computer care comanda neuronilor din cortexul motor impuls nervos, ori de câte ori era recepţionat un semnal de ultrasunete.  Când subiectul uman îşi muta atenţia de la lumina stroboscopică la gândul că ar dori să mişte coada şoarecelui, perturba înregistrarea EEG, declanşând un semnal de ultrasunete care stimula cortexul motor al şobolanului. Şi coada se mişca. Testul a fost repetat cu şase subiecţi oameni, toţi reuşind să determine şoarecele să mişte coada.

Profesorul Yoo spune că s-ar putea încerca experimentul într-un viitor având drept subiecţi doar subiecţi oameni.

Chiar dacă testul nu este aşa de spectaculos pe cât ne-am fi dorit, trebuie să recunoaştem că este un pas important. Specialiştii speră să-l utilizeze în situatiile când o persoană paralizată este nevoită să reînveţe să-şi utilizeze membrele cu ajutorul terapeutului său.

Confraţi ai profesorului american nu sunt prea entuziasmaţi de rezultatele testului. Ei spun că experimentul nu dezvăluie prea mult din capacitatea a două creiere de a fi legate telepatic, contestând în acelaşi timp efectul studiului asupra unui şoarece conştient. În plus, este vorba de schimbarea concentrării mentale a unei persoane şi nu de gândul sau intenţia acestuia în declanşarea activităţii musculare a şobolanului.

Profesorul Yoo şi colectivul său declară că testează acum şi alte modele de activitate ale creierului şi tehnologii care vor putea transmite mai multe informaţii. Îi sfătuiesc pe cârcotaşi să nu se pună rău cu omul de ştiinţă american Yoo, nu de alta, dar dacă-i iese experimentul ….

Experiment – telepatia între om şi şoarece

 

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *