Druizii si inceputurile crestinismului

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Încă din secolul I, sub puternica influenă romană, instituţia druizilor a început să se estompeze, ajungând odată cu stabilizarea creştinismului european, să dispară aproape în întregime.

 

Cu toate acestea, religia nu a fost principalul factor în acest declin, limba şi sistemul juridic fiind mult mai importante. S-ar putea spune că toleranţa religioasă, în mod ironic, a contat mai mult în declinul druizilor decât severitatea unui cult impus.

Romanii erau în general neutrii din punct de vedere religios, ei nu au fost deloc interesaţi să extirpe religia druizilor, cu excepţia situaţiei în care druidul influenţă extirpe religia druizilor, cu excepţia situaţiei în care druidul influenţa declanşarea revoltelor sau a liniştii societăţii. Mai mult chiar, romanii au identificat pur şi simplu zeii celţilor drept versiuni ale zeităţilor lor. Ei au încurajat sincretismul între cele două arhitecturi divine, bineînţeles, acest lucru fiind în avantajul conducătorilor romani.

Sub conducerea romană, celţii au devenit cetăţeni romani,  şi drept urmare au fost obligaţi (uneori prin forţă) să folosească sistemul juridic roman, a cărui limbă operativă era bineinţeles, limba latină. Astfel, limba latină a înlocuit treptat limbile galice. Să nu uităm însă că tradiţia druidă era o tradiţie orală. Astfel, şcolile druide s-au prăbuşit şi structura ierarhică a druizilor a eşuat. Spiritul druizilor a fost treptat împinsă în afara Imperiului Roman, în Scoţia şi Irlanda.

Odată cu creştinismul, folosirea limbii latine a devenit şi o problemă religioasă. Limbile vechi au fost îndepărtate către păgâni şi batjocorite drept limbi de ţărăni needucaţi. Indiferent de structura intelectuală a druizilor, importanţa limbilor celtice â scăzut rapid.

În ciuda acestor factori destabilizatori, există o serie de consemnări care atestă activitatea unor druizi până în secolul al 12-lea. Dar structura instituţională a druizior dispăruse, învăţăturile lor iniţiatice păstrându-se sporadic prin trecere de la un individ la altul. În cele din urmă, druizii au rămas să fie priviţi drept vindecători solitari, sau prezicători.

Creştinismul a pătruns în Irlanda într-un mod diferit decât o făcuse mai devreme în alte părţi ale Europei. Mesagerii săi au fost în primul rând aşa zişii călugări şcoliţi. Deşi erau în mare măsură dispreţuitori ai religiilor păgâne, aveau un respect crescut pentru instituţia druizilor, multe din elementele teologiei celtice urmând să se împletească mai apoi cu creştinismul celţilor.

În istorisirile călugărilor creştini sunt zugrăvite multe puncte de vedere contradictorii cu ale druizilor. În scrierile lor, druizii sunt descrişi de multe ori ca profeţi înţelepţi, prevestind venirea creştinismului în insulă.

Unii druizi din Lochru şi Lucat-Mael au făcut o prezicere se pare destul de reală prin anunţarea unui străin care va apărea şi va seduce oamenii cu doctrina sa, înlocuind pentru totdeauna religia druida. Acest străin s-â dovedit a fi desigur Sfântul Patrick, cel care este acreditat drept creştinatorul irlandezilor.

Mai târziu, reflectând reala luptă pentru puterea politică, druizii au fost portretizaţi drept vrăjitori păgâni ocoliţi şi temuţi. Această dihotomie ciudată a persistat în timpurile medievale, probabil ca o contradicţie între mândria irlandeză şi sentimentul creştin adecvat.

Creştinarea celţilor nu a fost paşnică întotdeauna, aşa cum s-ar crede. Convertirea celţilor, a căror spiritualitate le dăduse deja o înţelegere unică a ideilor creştine de trinitate, botezuri, profeţi şi zei înviaţi, nu a fost prea rezistentă la noua credinţă.

Amintim ca exemplu, tunsoarea călugărilor catolici, care lasă o parte a capului chel, cu un omniprezent breton, îşi trage rădăcinile din felul cum purtau părul druizii. Druizii aveau un mare respect pentru chelie, fiind un semn de înţelepciune şi simboliza adoptarea acestei căi a înţelepciunii.

Se spune că Sf. Patrick, atunci când explica religia creştină celţilor, lua un trifoi cu trei foi şi expunea astfel natura Treimii. Povestea poate fi sau nu adevărată, însă un grăunte de adevăr se găseşte cu siguranţă. Simbolismul druid făcea multe aspecte ale creştinismului mai uşor de asimilat.

Mulţi dintre druizii din Irlanda s-au confruntat cu o pierdere a puterii, a prestigiului şi a proprietăţii sub noul regim, în aceste condiţii, conflictele cu episcopii Romei erau inevitabile. Animozitatea Sfântului Patrick pentru druizi nu a fost nici ea de neluat în seamă.

Nu există limite clare între păgânismul celtic şi începutul creştinismului irlandez. Procesul de tranziţie a fost unul treptat, multe elemente ale religiei considerate păgâne au fost absorbite, situând creştinismul irlandez pe o poziţie unică faţă de ceea ce practică în restul Europei care a fost mult timp sub dominaţie romană. Mănăstirile celtice din Irlanda nu au fost considerate mult diferite de şcolile druizilor, şi pentru mult timp oamenii îi priveau pe călugări drept o nouă clasă de druizi.

Spiritul druid nu a murit niciodată. Astăzi acest cult are mulţi adepţi nu numai în insulele britanice. Sărbătorile păgâne îi reunesc pe aceştia în locurile de veneraţie ale strămoşilor de acum un două milenii. Sunt mult mediatizate în ultimii ani întâlnirile prilejuite de sărbătorile echinocţiilor şi solstiţiilor, întâlniri care au loc la celebrele construcţii megalitice de la Stonehenge, spre exemplu.

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *