Cum putem diminua durerea ?

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Un studiu ştiinţific ne arată cum putem diminua durerea cu ajutorul forţei minţii. Durerea poate fi uneori de netolerat, indiferent de eforturile pe care le depunem pentru a o stopa. Un singur lucru rămâne cert atunci, faptul că „ne doare”.

Durerea este atât de natură fizică dar şi mentală. Medicii spun acum că lupta mentală nu face altceva decât să sporească suferinţa. Progresele făcute în medicină arată că acceptarea şi explorarea senzaţiilor de durere şi boală aduc o alinare mai puternică decât analgezicele.

Acest mod de abordare constituie un nou tratament bazat pe o practică veche de meditaţie, care a demonstrat prin studii clinice că durerea cronică poate fi redusă între 57 şi 90 la sută.

Un adept al acestei metode este şi actriţa americană Goldie Hawn. Ea a creat un program numit MindUp, dezvoltat de către fundatia care-i poartă numele.

Credinţa actriţei în acestă procedură este susţinută de ştiinţă. Studii de imagistică a creierului arată că meditaţia calmează nu numai modelele care stau la baza durerii, dar îi modifică structura în sine. Asfel, eficienţa metodei a făcut să fie prescrisă în mai multe clinici care tratează cancerul (şi efectele secundare ale chimioterapiei), bolile de inimă, diabetul şi artrita, precum şi alte afecţiuni cum sunt migrena, boala celiacă şi scleroza multiplă.

Conform specialiştilor, durerea vine în două forme, primar şi secundar, fiecare având cauzele sale foarte diferite. Durerea primară este cauzată de informaţiile brute trimise de organism creierului ca răspuns la boală, răni sau alte deteriorări. Durerea secundară este reacţia minţii la durerea primară, şi este de multe ori mai intensă şi de mai lungă durată. Acest al doilea tip este controlat de un „amplificator” aflat în creier care guvernează intensitatea generală a suferinţei. Prin meditaţie, se poate învăţa diferenţierea celor două tipuri şi a o stopa pe a doua.

Oamenii de ştiinţă spun că durereae nu este simţită pasiv. Creierul trimite permanent semnale a căror întoarcere oferă informaţii despre starea organelor sau a diferitelor părţi ale corpului. În caz de boală sau disfunţie, creierul caută rezolvări rapide şi sigure ale problemelor ivite. Acest schimb de semnale la şi de la organe, amplifică durerea, creierul dorindu-şi un răspuns cât mai rapid.

Meditaţia calmează circuitele implicate în fenomenul durerii secundare, localizate în cortexul somato primar (PSC), unde există o „hartă” a corpului uman, conţinând celule nervoase specifice fiecărei zone expuse durerii. Scanarea RMN evidenţiază această teorie.

Pentru un om antrenat în practica meditaţiei, aceste scanări arată cum durerea iniţială dispare  foarte repede.

Fundaţia Goldie Hawn a lansat pe piaţă un ghid prin care sunt explicate câteva exerciţii ale acestei metode de înlăturare a durerii.

 

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *