Cum percepem imaginea propriului fizic

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Cum percepem imaginea propriului fizic

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că anumite conexiuni cerebrale anormale determină o proastă impresie avută despre propria persoană. Acest sindrom poartă numele de Body Dysmorphic Disorder şi produce anxietate legată de aspectul fizic al propriei persoane.

Cei care suferă de BDD sunt permanent îngrijoraţi de aspectul lor fizic şi au o viziune deformată referitor la modul cum arată. Numai în Marea Britanie se pare că numărul celor afectaţi se apropie de 120.000. Sindromul este mai frecvent întâlnit la persoanele cu antecedente depresive şi este asociat adesea cu tulburările de anxietate generalizate sau cu o tulburare de alimentaţie, anorexia.

Cercetătorii de la Universitatea din California au descoperit că persoanele cu tulburări psihice au modele anormale ale conexiunilor cerebrale. Acestea posedă deasemenea conexiuni anormale în regiunile creierului care sunt implicate în procesarea vizulă şi emoţională. Acest lucru ar putea explica de ce ei se percep ca desfiguraţi sau urâţi, chiar dacă pentru ceilalţi ei sunt cât se poate de normali fizic.

Aceştia dezvoltă comportamente compulsive, cum ar fi uitatul des în oglindă. Ei tind să fixeze mici detalii, cum ar fi o singură pată pe faţa lor care trece de cele mai multe ori pentru ceilalţi neobservată. Obsesia pentru aspectul fizic produce multe dificultăţi în viaţa lor.

Studiul a constat în scanarea creierelor a 14 adulţi diagnosticaţi cu BDD şi a 16 adulţi sănătoşi. Au fost folosite aparate de mare fidelitate care sunt capabile să examineze modul în care sunt organizate reţelele de materie albă.

La compararea „hărţilor” cerebrale, cercetătorii au descoperit că persoanele cu BDD prezintă anomalii în reţelele cerebrale, care determină să proceseze diferit imaginile şi emoţiile aferente.

O altă cercetarea spune că un fenomen similar este întâlnit şi la persoanele cu anorexie, care determină să se vadă supraponderali în timp ce nu sunt. Oamenii de ştiinţă au testat 10 femei cu anorexie şi 15 sănătoase, cerându-le să se autoevalueze prin alegerea unor fotografii care să corespundă cât mai bine propriei siluete. În timp ce femeile sănătoase au avut tendinţa de a crede că sunt mai suple, cele cu tulburări de alimentaţie s-au perceput ca fiind mai grase.

Cum percepem imaginea propriului fizic

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *