Cum îţi influenţează viaţa biroul sau maşina ta ?

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Se spune că puterea corupe, iar puterea absolută corupe în totalitate. Se pare că succesul generează capcane care îi poate face pe oameni susceptibili de a fi necinstiţi, spun specialişti în psihologie.

Cerectătorii au descoperit că mişcările fizice mai ample făcute atunci când vă întindeţi să luaţi un obiect de pe birou sau şofatul unui autovehicul cu scaune mai generoase, vă determină să vă simţiţi mai puternic. Acest lucru poate, la rândul său, determină un comportament lipsit de onestitate, lăsând loc acţiunilor ca furtul, înşelăciunii sau infracţiunilor rutiere.

Noua cercetare publicată în revista Psychological Science, a descoperit că mediul fizic poate afecta onestitatea unei persoane, spune doctorul Andy Yap, conducătorul cercetării de la Columbia Business School din Statele Unite.

„În mediile în care lucrăm şi în viaţa de si cu zi, postura corpului noastru este generată de împrejurimi, pornind de la scaunul maşinii, mobilierul biroului, amenajarea holurilor, ş.a.m.d. Aceste medii influenţează direct tendinţa comportamentului nostru spre necinste.

Cercetarea a inclus şi patru studii realizate anterior, a căror rezultate converg spre acelaşi rezultat. Unul dintre ele a arătat că persoanele aflate într-un scaun impunător au manifestat o tendinţa de a lovi şi scoate din concurs participanţii în cadrul unui joc video de simulare a unei curse auto.

Pentru a extinde rezultatele testului într-un context real, cercetătorii au examinat influenţa unui scaun auto asupra mai multor şoferi din New York. Rezultatele au arătat că aceştia au incălcat de mai multe ori regulile de circulaţie în trafic şi au tendinţa de a parca ilegal autovehiculele.

Dr. Yap spune că dacă oamenii acordă puţină atenţie micilor schimbări în posturile lor corporale, acestea pot avea un impact enorm asupra gândurilor, sentimentelor şi comportamentului nostru.

Odată ce rezultatele studiului au fost validate, pentru a-şi păstra onestitatea, parlamentarii vor da buzna să schimbe birourile cu spaţiile alocate menajerelor iar proprietarii impunătoarelor maşini de teren vor da iama prin magazinele cu accesorii pentru biciclişti.

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *