Atracţia sexuală şi anotimpurile

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Atracţia sexuală este influențată de schimbarea anotimpurilor? Atât starea de spirit cât şi comportamentul oamenilor variază pe parcursul anului. De exemplu, unii oameni manifestă o formă de depresie care debutează în timpul iernii, alţii prezintă un comportament net mai agresiv odată cu instalarea anotimpului călduros.

Schimbări psihocomportamentale extreme se înregistrează destul de rar, însă fluctuaţiile sezoniere de mică intensitate sunt un fapt comun, de multe ori fiind greu sesizabile. Şi totuşi, aceste modificări, pot avea implicaţii notabile în viaţa noastră sexuală şi în desfăşurarea relaţiilor.

Un studiu recent a confirmat faptul că, cel puţin în rândul bărbaţilor heterosexuali, modelele lor de atracţie sexuală s-au modificat odată cu anotimpurile. Grupului de studiu, format din 114 bărbaţi heterosexuali cu vârste între 16 şi 53 de ani, i-a fost evaluată din 3 în 3 luni, atracţia manifestată pentru mai multe femei. Au fost folosite două categori de fotografii, una reprezentând chipuri de femeie, alta corpurile acestora, în costume de baie sau cu un coeficient de expunere ridicat al sânilor. Concret, o dată pe sezon, fiecare bărbat a fost rugat să aleagă două fotografii, una reprezentând un chip şi una un trup.

Cercetătorii au descoperit că atracţia bărbaţilor pentru chipurile femeilor nu s-a schimbat pe parcursul anului. Pentru corpul acestora însă, s-au înregistrat fluctuaţii semnificative. Bărbaţii se pare că au iarna o apetenţă mai crescută pentru trupurile cu sâni mai proeminenţi. Bărbaţii care au fost implicaţi într-o relaţie stabilă pe întreaga perioadă a studiului au raportat aceleaşi preferinţe.

Oamenii de ştiinţă nu ştiu să explice cu certitudine fenomenul, însă cred că se datorează proporţiilor specifice din trup care sunt lăsate la vedere în funcţie de anotimp. Mai clar, vara femeile poartă haine mai sexy, lăsând să se vadă o suprafaţă mai mare de piele, fapt care contribuie la un autoreglaj al libidoului masculin. Evident că s-au luat în calcul şi nivelurile diferite de hormoni masculini secretaţi vara şi iarna.

Ce este de reţinut, putând fi şi exploatat în acelaşi timp? Natalitatea tinde să atingă un vârf ascendent în trimestrul 3 al anului, ceea ce înseamnă că perioada de concepţie maximă se află în lunile de iarnă. Rata maximă a infecţiilor cu transmitere sexuală se înregistrează şi ea în primul trimestru al anului. Nu s-au stabilit corelaţii certe între acestea şi modul cum sunt atraşi bărbaţii de femei, dar nici simple coincidenţe nu pot fi considerate.

Mai sunt multe de studiat în privinţa acestor modificări de comportament sexual. Cercetătorii spun că vor continua studiul, urmând să vadă dacă modelul se aplică şi femeilor şi minorităţilor sexuale.

Un singur lucru este cert. Nu numai vremea se modifică odată cu schimbarea anotimpurilor.

Atracţia sexuală şi anotimpurile

Facebookgoogle_pluslinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *