TERAPIA DHIKR – REMEDIU PENTRU DIABET, STRES ȘI ANXIETATE
CE ESTE TERAPIA DHIKR
Terapia DHIKR este o practică tradițională islamică, cunoscută încă din vremea Profetului Mahomed, dovedită prin mai multe studii științifice ca fiind de folos în tratarea stresului, anxietății, depresiei dar și a diabetului.
Metoda rămâne la fel de eficientă și dacă este adaptată de creștini sau iudei la crezurile și practicile specifice religiilor lor.
STUDII CARE DOVEDESC EFICIENȚA TERAPIEI DHIKR
Un studiu din 2015, publicat în Journal of Religion and Health arată că Terapia DHIKR reduce semnificativ stresul și anxietatea. Experimentul a fost efectuat pe un grup de femei musulmane din Malaezia.
În 2018, un grup de studenți din Indonezia, supus unei sesiuni de 20 de minute de Terapie DHIKR, a înregistrat un nivel de stres mult inferior în comparație cu grupul de control. Rezultatele studiului au fost publicate în Journal of Islamic and Arabic Education.
În 2013, în International Journal of Applied Psychology a fost publicat un studiu făcut asupra unui grup de pacienți cu probleme de sănătate mentală din Malaezia. Pacienții care au beneficiat de sesiuni de Terapie DHIKR au înregistrat o reducere semnificativă a simptomelor depresive.
Între anii 2016 și 2021, Facultatea de Medicină a Universității din Muhammadiyah, Surakarta, efectuează un studiu care arată că Terapia Dhikr influențează producția de cortizol astfel încât poate reduce nivelul zahărului în sânge. Rezultatele studiului par a fi extrem de importante pentru bolnavii de diabet de tip 2.
ÎN CE CONSTĂ TERAPIA DHIKR
Avându-și originile în vremurile apariției islamului, Terapia DHIKR este menționată ca fiind practicată chiar de către Profetul Mohamed. Într-un hadith se spune că Profetul a spus: ”Cel mai drag mie dintre voi este cel ce face Dhikr în mod constant și care mă vede mereu înaintea ochilor lui”.
Cuvântul ”dhikr” înseamnă ”amintire” sau ”rememorare”.
Practicarea DHIKR constă în repetarea constantă a cuvântului ”Allah” sau a altor fraze sacre care amintesc de Divinitate, în timp ce mintea își îndreaptă atenția asupra Lui. Scopul acestei repetări similare unei mantre conduce la atingerea unei stări modificate de conștiință.
În funcție de tradiția sau școala islamică din care fac parte, musulmanii recită cel mai frecvent în timpul Terapiei DHIKR una din frazele:
”La ilaha illa Allah” – ”nu există o altă Divinitate în afară de Allah”
”Subhan Allah” – ”Slăvit fie Allah”
”Alhamdulillah” – ”lăudat fie Allah”
”Allahu Akbar” – ”Allah este cel mai mare”
Aceste fraze sunt repetate fie cu voce tare, fie în minte până ce practicantul ajunge la o stare de recunoștiință, adorare și apropiere de divinitate, mai exact la o stare modificată de conștiință.
TERAPIA DHIKR ÎN CREȘTINISM
Creștinii pot practica Terapia DHIKR prin înlocuirea frazelor menționate cu texte din Evanghelii sau pur și simplu schimbând numele Divinității din limba arabă cu cel din limba maternă.
Chiar dacă nu este denumită la fel, creștinismul are propria sa metodă ce constă în rugăciuni contemplative sau tăcute. Acest tip de rugăciuni implică concentrarea asupra unui cuvânt sau frază scurtă ce trebuie repetată continuu în minte.
Călugării din tradiția ortodoxă folosesc fraza „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, cunoscută dealtfel drept ”rugăciunea inimii”.
TERAPIA DHIKR ÎN IUDAISM
Evreii credincioși cunosc practica meditației sub numele de hitbodedut. În timpul acesteia, iudeul poartă o conversație cu Dumnezeu, efectuând în același timp o introspecție profundă. Practicanții utilizează adesea această metodă pentru a-și clarifica problemele personale și spirituale.
Chiar dacă musulmanii folosesc de mai mult timp această metodă în scopuri terapeutice în comparație cu creștinii sau iudeii, la origine, practica recitării de formule de laudă la adresa Divinității este comună mai multor tradiții religioase și spirituale. Indiferent de religie, scopul acestei practici era acela de a te apropia de Divinitate și de a atinge starea de pace și liniște interioară.