VIAȚA DE DUPĂ MOARTE AȘA CUM O VĂD MARILE RELIGII ALE LUMII

CUM VĂD OAMENII ULTIMILOR 4.000 DE ANI VIAȚA DE APOI

Moartea este un fenomen real, prezent peste tot în jurul nostru. A te întreba ce se întâmplă după ce murim nu este deloc o întrebare nejustificată. Dar în pofida răspunsurilor diverse, există un punct comun. După moarte, o parte din trupul unui om, fie că-i numită suflet, spirit sau duh, este nemuritoare și continuă să trăiască.

IUDAISMUL

În iudaism există mai multe opinii despre viața de după moarte. Unii cred în reîncarnare, alții cred în existența unui loc denumit Sheol, unde sufletele așteaptă judecata finală. Cum s-a ajuns aici?

Vechii evrei din vremurile profetului Avram, acum aproximativ 4.000 de ani credeau în învierea morților și nu în nemurirea sufletului. În urma cuceririlor lui Alexandru cel Mare, cultura iudaică cunoaște un proces de elenizare, primind o doză mare de platonism. Talmudul, culegerea de comentarii a rabinilor despre Legile Orale, cunoaște și el același fenomen de elenizare. Și astfel, ”Rabinii Talmudului”, cum menționează Enciclopedia Iudaică, ajung să spună că sufletul continuă să trăiască după moarte.

Literatura mistică iudaică de mai târziu, cum este Cabala, merge până acolo încât predă învățătura reîncarnării.

În iudaismul ortotox, practicanții cred în existența unei vieți după moarte în care sufletele sunt trimise în Sheol, un fel de loc de repaus al sufletelor neînnoite, așteptându-și judecata. După ce vor fi judecate sunt trimise în Gan Eden (Raiul în varianta iudaică) sau în Gehinnom (Iad), în funcție de faptele și credința din timpul vieții pământene.

În concluzie, viața de după moarte în viziunea iudaică este un loc de judecată și recompensă sau pedeapsă a faptelor săvârșite.

În cazul celor ce cred în reîncarnare, sufletul se poate reîncarna într-o altă formă sau poate fi eliberat prin atingerea unui nivel ridicat de spiritualitate.

HINDUISM

Avându-și originea după unii în învățăturile antice iraniene și babiloniene, ca urmare a migrației unei populații ariene în Valea Indusului acum 3.500 de ani, hindușii cred și ei în nemurirea sufletului după moarte. Înțelepții hinduși, preocupați de existența răului și a suferinței printre oameni, elaborează Legea Karmei, cunoscută drept legea cauzei și a efectului. Contopind această lege cu credința sufletului nemuritor, ia naștere învățătura reîncarnării. Conform acesteia, virtuțile și greșelile dintr-o viață sunt răsplătite sau pedepsite în următoarea. Scopul credinciosului hindus este de a atinge Moksha, adică eliberarea din ciclul renașterilor și unificarea cu ceea ce se numește realitatea ultimă, Nirvana.

În cazul reîncarnării, aceasta se face imediat după moarte, ciclul este continuu și pepetuu, sufletul continuându-și existența în orice formă, fie plantă, animal, sau chiar mineral.

Hindușii cred că eliberarea sau atingerea Mokshei se face prin cunoașterea adevărului spiritual și prin realizarea conexiunii cu Brahman, forța cosmică care controlează lumea.

CREȘTINISMUL

În creștinism, majoritatea credincioșilor cred în existența vieții de apoi, unde sufletul îl întâlnește pe Dumnezeu și este trimis în Rai sau Iad, după comportamentul avut în viață.

Dar lucrurile nu au stat așa de la început. Conform lui Miguel de Unamo, prozator și filozof cu accente mistice, Iisus credea mai degrabă în învierea fizică, asemeni iudeilor vremii și nu în nemurirea sufletului care era considerată pe atunci o dogmă păgână. Asupra acestor crezuri păgâne care se infiltrau în creștinismul timpuriu atrage atenția Apostolul Pavel în Coloseni 2:8.

Ca și în cazul iudaismului, ideea sufletului nemuritor a fost introdus în creștinism tot prin influențele platoniene. Autori, Origen din Alexandria și Augustin din Hipona.

Despre Origen din Alexandria se mai spune c-ar fi vorbit chiar despre reîncarnare, dar specialiștii în teologie susțin că frazele sunt scoase din context.

Cert este că în prezent, creștinii cred cu putere în viața de după moarte, în judecata lui Dumnezeu, în Rai și Iad. Dacă pentru catolici Raiul este locul unde ajung sufletele celor fără de păcat iar Iadul sau Purgatoriul este locul unde sufletele celor mai puțin vrednici sunt purificate  pentru a ajunge apoi in bucuria cerului, pentru creștinii ortodocși Raiul și Iadul sunt stări și forme veșnice ale relației cu Dumnezeu. Mai simplu spus, odată ce trec dincolo, conform ortodocșilor, sufletele nu ajung într-un loc fizic cum ajung la catolici și nici nu beneficiază de un Purgatoriu unde se pot purifica. Ele rămân într-o constantă și veșnică stare de fericire sau durere.

Unele doctrine protestante susțin staționarea în Rai și Iad ca fiind temporară, urmând ca apoi sufletele să-l întâlnească pe Dumnezeu. Reformații cred că vor trăi etern o viață de apoi în pace și fericire alături de Dumnezeu, în timp ce unele culte adventiste cred ca perioada alături de divinitate este limitată, iar apoi vor începe o nouă existență într-un Univers nou și perfect.

În ciuda diferențelor, creștinii indiferent de cultul de care aparțin, cred în rolul lui Dumnezeu ca judecător al faptelor lor și într-o existență după moarte.

ISLAMUL

Dacă la creștini și iudaici nemurirea sufletului apare ca o influență platoniană, în islam ea se găsește încă de la început.

Coranul, cartea sfântă a islamului spune că sufletul continuă să trăiască după moarte, destinul final al acestuia fiind fie în grădina cerească paradisiacă Jannah (Rai) sau fie pedepsit de focul Iadului, în Jahannam. Judecătorul care hotărăște destinația este Allah, iar faptele și credința omului fac obiectul judecății. Viața de după moarte va fi permanentă și nu se va sfârși niciodată.  

Dacă până aici doctrina sunită și cea șiită este identică, șiiți includ rolul important al Imamului Ascuns în judecata de după moarte și în mântuirea sufletelor. Imamul Ascuns este unul din cei 12 Imami considerați descendenți din Profetului Mohammed, care va rămâne ascuns până la sfârșitul timpurilor.  El este un mediator divin în cultul șiit, care poate ajuta la spălarea păcatelor înainte ca sufletele să fie trimise în fața lui Dumnezeu.

Misticii sufi se aliniază și ei credințelor în nemurirea sufletului.

Singurii musulmani care cred în reîncarnare sunt membrii sectei hashshashinilor, dar datorită practicilor lor religioase specifice, gruparea a fost contestată și neacceptată de către majoritatea musulmanilor.

BUDISMUL

Având rădăcini adânci și puternice în hinduism, budismul adoptă și el credința în reîncarnare sau Samsara.Procesul de reîncarnare se crede a fi continuu, sufletele trecând dintr-o formă de viață în alta, într-un ciclu perpetuu.

Ciclul de reîncarnare este determinat de acțiunile și starea de conștiință a persoanei respective în timpul vieții.

Scopul final al credinciosului budist este de a stopa reîncarnarea prin atingerea iluminării sau Nirvana. Se poate ajunge la această stare de pace, beatitudine și libertate spirituală prin cultivarea conștiinței, a compasiunii și a înțelepciunii, eliminând dorințele și patimile.

În funcție de gruparea budistă, sufletul se poate reîncarna imediat după moarte sau poate exista un timp între reîncarnări în care sufletul rămâne într-un loc asemeni Nirvanei sau într-unul similar Purgatoriului.

Chiar dacă există diferențe derutante între credințele diferitelor religii referitoare la viața de după moarte, numitorul comun al tuturor este nemurirea sufletului și judecata la care acesta este supus în funcție de faptele sale din viața pământească.