CUM TE TESTEAZĂ O FEMEIE ÎNAINTE SĂ INTRE ÎN RELAȚIE

Credeai că scapi netestat? Niciodată.

Indiferent cât de frumos crezi că ești, de bogat sau celebru, femeia te va  testa înainte să înceapă orice fel de relație cu tine.

Bărbații au fost testați de către femei de la începuturile omenirii, doar criteriile și modalitățile de testare au suferit modificări permanente.

Să nu credeți că bărbații nu fac și ei același lucru, numai că, în general, bărbații judecă femeile după aspectul lor fizic. Asigurarea purtării unei sarcini, se pare că este suficient.

Femeile trebuie să știe cine ești cu adevărat, și nu de puține ori reușesc să afle asta mai bine decât tine. De ce nu te întreabă direct? Pentru că faptele vorbesc mai bine decât vorbele.

Iată câteva teste la care iubita ta te va supune poate chiar de la prima întâlnire.

PROVOCAREA VERBALĂ DIRECTĂ

Atunci când te tachinează, când îți aruncă o mică răutate sau te supără intenționat, să știi că a început testarea. Acest test îl vei primi la scurt timp după ce v-ați întâlnit dacă nu chiar la prima conversație.

Ar putea spune că nu ești genul ei, că te-ai îmbrăcat prost, sau orice altceva. O face pentru a-ți vedea reacția. Păstrează-ți calmul și găsește răspunsuri amuzante. Dacă te superi sau consideri că ai fost insultat, sau și mai rău dacă căutând să te aperi o critici la rândul tău, ai picat definitiv testul.

Testul îl poți trece în trei feluri. Primul este să-i dai dreptate încercând un răspuns prin care să exagerezi spusele ei, dar pe un ton de glumă, minimizezi astfel conflictul și-i provocându-i în plus și-un zâmbet. Dacă zâmbește sau râde, ai câștigat.

Al doilea mod este de a ignora complet ce a spus, dar este foarte complicat. Poți genera o avalanșă de caracterizări proaste cu care te va eticheta. Apelează la acest mod doar dacă îți stăpânești foarte bine limbajul trupului și expresiile faciale pentru a arăta încredere în tine și putere.

Al treilea mod este de a interpreta ce a spus drept un compliment uriaș. Mulțumește-i că este atât de drăguță și grijulie. Dacă reușești să fii convingător, o vei surprinde și vei primi notă de trecere.

TESTUL GELOZIEI

Gelozia este una dintre cele mai neatrăgătoare laturi ale unui bărbat, arătând că acesta este lipsit de forță interioară, ba ar putea fi chiar un pic neputincios și sufocant.

Gelozia poate fi chiar un factor de risc pentru o femeie care atrage ușor atenția bărbaților. Așa că testul geloziei va fi și el introdus într-un stadiu incipient al relației.

De regulă te testează în două feluri. Poate face un comentariu despre fostul ei partener, amintind direct sau indirect calitățile acestuia sau poate să înceapă un pseudo-flirt nevinovat cu o persoană din anturaj sau chiar străină. Și într-un caz și în celălalt, va urmări să vadă cum reacționezi.

Este clar că atunci când îți testează gelozia, va trebui să-i arăți că nu ești deloc gelos. Dacă îți povestește despre fostul, spune-i zâmbind ușor obraznic că te bucuri de norocul de a fi avut un asemenea prieten și speri că te vei ridica și tu la celași nivel. Dacă va porni o discuție nevinovată cu alt bărbat în prezența ta, las-o să o facă și să revină la tine când a terminat-o. Nu încerca să-i atragi atenția sau să devi agresiv cu respectivul. Poții vorbi și tu cu o altă femeie în timpul ăsta.

TESTUL FAVORURILOR

Femeile te supun la testul favorurilor în mod subconștient. Dar asta nu înseamnă că uneori nu calculează foarte bine această acțiune.

Dacă ești la primele întâlniri și tu cedezi ușor în a-i face favoruri, s-ar putea să-și piardă respectul pentru tine. O femeie te poate testa cerându-ți favoruri mici sau mari, iar tu va trebui să păstrezi un echilibru între politețe și fermitate.

Nu-i muta mobila din apartament și nu te oferi a-i face cumpărăturile atunci când sunteți la început de relație.

Când devi iubitul ei, îi poți face favoruri dar și atunci, nu exagera.

TESTUL TRECUTULUI

Este clar că vine și momentul în care te va întreba despre trecutul tău. Dacă n-o face, înseamnă că n-o interesezi.

Vrând să afle lucruri din trecutul tău, ea încearcă să înțeleagă ce fel de om ești, dacă ești un tip drăguț sau un narcisist care caută doar să frângă inimi, dacă ești liber din punct de vedere sentimental și dacă nu cumva te folosești de ea.

Indiferent de momentul în care va declanșa testul, spune doar lucruri pozitive despre femeile cu care te-ai întâlnit sau despre comportamentul tău din timpul relației și momentul despărțiri.

Dacă vorbești urât despre fostele, te va considera mai degrabă pe tine un prost decât pe ele ca fiind vinovate. În timp își va da seama dacă respectivele ți-au greșit.

În schimb va fi sigură că la o eventuală despărțire nu o vei vorbi de rău, și foarte important, îi vei arăta astfel că nu mai ai sentimente pentru fosta.

TESTUL PRIETENILOR

Când o femeie te prezintă prietenilor ei sau familiei, sigur te place, ba chiar aș putea spune că are intenții serioase. Dar, nu uita, este totodată și un test.

Ea vrea să vadă cum te comporți și vrea să vadă reacția oamenilor în care are încredere și care contează pentru ea.

Comportă-te la fel cum ai făcut-o și până acum. Nu fii prea entuziast și nu încerca să impresionezi. Păstrează-ți calmul și atitudinea și vei trece testul.

TESTUL DETALIILOR

Este cunoscut faptul că femeile acordă o mai mare atenție detaliilor decât bărbații. Dacă femeia ți-a povestit mult despre ea, vrea să afle cât de mult înseamnă ea pentru tine. Și pentru asta te va testa să vadă cât de mult îți amintești din ce ți-a spus.

Dacă n-ai o memorie de elefant, ia un carnețel și notează-ți când ești singur. Îți va vorbi sigur despre mâncarea ei preferată, culoarea care-i place, locurile unde-și petrece timpul liber, locurile unde ar vrea să-și facă vacanțele, pasiunile și dorințele ei, și multe altele care poate ți se vor părea irelevante. Dacă vede că gândești așa, ai picat.

Dacă va constata că nu-ți amintești ce a spus, va crede ori că nu ai ascultat-o, ori că nu-ți pasă de ea.

Pentru început, încearcă să memorezi măcar câteva, și pentru că cea mai bună apărare este atacul, amintește-i în timpul discuțiilor, fără să te întrebe, de elementele pe care le-ai reținut.

Datele calendaristice, numele prietenilor și al membrilor familiei notează-le. Când acorzi o astfel de atenție detaliilor, vei dovedi un comportament pe care puțini bărbați îl au. Te vei evidenția cu siguranță.

TESTUL FULGILOR

Ăsta-i testul pe care ți-l aplică atunci când după ce ați stabilit să vă vedeți, cu 30 de minute înainte îți trimite un mesaj că întârzie sau nu poate veni. Sau și mai rău, nu vine la întâlnire fără măcar să-ți trimită mesaj.

Există trei motive pentru care a anulat în ultima clipă. Primul poate fi că nu este interesată de tine și nu a avut curajsă-ți spună, al doilea este acela de a testa reacția ta, iar al treilea motiv poate fi chiar o urgență care a apărut.

Indiferent de motiv, reacția trebuie să fie aceeași. Rămâi calm, acceptă-i decizia și las-o pe ea să reprogrameze o altă întâlnire. Ea trebuie să te contacteze prima. Și dacă o face, acceptă o altă întâlnire. Numai așa poți trece testul.

Este valabil și pentru cazurile în care femeia râspunde la mesaje după perioade mari de timp sau nu răspunde de loc.

TESTUL POTENȚIALULUI

Majoritatea oamenilor cred că trebuie să fii bogat, să ai o slujbă fantastică, să conduci un bolid de lux și să ai o casă de vis pentru a cuceri femeia dorită. Nimic mai fals.

Chiar dacă ești sărac, trebuie să treci în ochii ei drept un tip cu potențial.

Cum treci testul potențialului, trecând toate testele la care ești supus, și în plus dovedind dorința, pasiunea și ambiția de a te îmbunătăți în timp. Începe o școală nouă, deschide o afacere sau schimbă-ți locul de muncă pentru ceva mai bun.

Demonstrează-i potențialul pentru o viață mai bună și siguranța de care orice femeie are nevoie.

Când o femeie te testează, consideră-l un compliment. Este interesată de tine și îți evaluează calitățile drept un potențial partener de viață, chiar dacă face asta la nivel de subconștient.

Dacă ți-a plăcut, dă un like și distribuie unui priten care are nevoie să afle aceste lucruri. Abonează-te pentru a primi și alte materiale despre natura umană. Lasă-ne un comentariu și spune-ne dacă ți-a fost util acest material.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *