SOMN – CUM SĂ ADORMI RAPID ÎN 60 DE SECUNDE
Adormi greu? Somnul tău nu este suficient de odihnitor?
Statisticile spun că aproximativ 45 la sută din populația globului suferă de o formă de insomnie. Așa că și tehnicile de inducere a somnului sunt foarte variate.
N-am să-ți spun nici să miroși lavandă, nici să faci nu știu ce exercițiu complicat de meditație, și bineînțeles, nici n-am să-ți recomand să apelezi la produse farmaceutice.
Am să-ți propun o metodă simplă, în care nu ai nevoie de nimic, poate doar de un pic de voință.
Și pentru că sunt sigur că vei adormi rapid, am să te rog să dai un like și să te abonezi înainte de a te apuca de exercițiu. Glumesc, dar fă acest exercițiu numai după ce te-ai băgat în pat și nu încerca să-l faci la serviciu sau în metrou. Sunt suficiente cel mult două minute până adormi.
Exercițiul se poate face în orice poziție, dar până te obișnuiești, încearcă să stai cu spatele drept.
Pune vârful limbii la baza gingiei de sus, aproximativ în locul unde aceasta se unește cu cei doi din față.
Expiră profund, fără să schimbi poziția limbii. Strânge ușor buzele pentru a închide gura, și inspiră pe nas, lung, numărând în gând până la 4.
Ține-ți apoi respirația cât timp numeri până la 7.
Dă afară aerul din plămâni pe gură, fără să schimbi poziția limbii, lung, cât timp înumeri până la 8.
Este foarte simplu. Inspiri pe nas pe 4 măsuri, îți ții respirația 7 măsuri și expiri pe gură timp de 8 măsuri
Repetă acest ciclu de inspirație – expirație de încă 3 ori, de regulă, un total de 4 cicluri fiind suficient pentru a adormi.
Important de reținut, nu muta limba din poziția descrisă.
Ideal este să numeri din secundă în secundă, dar nu ăsta-i secretul. Secretul este de a păstra acest raport de măsuri între inspirație, abținere și expirație. Să fie constant de 4/7/8.
Dacă ai dificultăți de a-ți ține respirația cele 7 secunde, poți grăbi ritmul exercițiului dar păstrând raportul de 4 – 7 – 8.
Abordează exercițiul relaxat, nu te gândi deloc la performanța de a-ți ține respirația cât mai mult și vei vedea cât de ușor se instalează somnul.
Se spune că această metodă de inducere a somnului a fost dezvoltată de către armata americană în timpul războiului din Vietnam, pentru a ajuta la recuperarea piloților de pe bombardiere.
Îți urez, somn ușor, și nu uita să lași un comentariu în care să-mi spui cum a fost.