PRIVIRE IN VIITOR

Totul este minte, Universul este mental

misticăvideo

DESTINAȚII DE VACANȚĂ ESOTERICĂ – ELEUSIS – GRECIA

Dacă tot este vară și tot mergeți în Grecia, rupeți-vă măcar câteva ore din concediu și pășiți pe urmele inițierii într-unul dintre cele mai populare culte ale lumii antice.

La numai 18 km de centrul Atenei, astăzi o suburbie a capitale elene, orașul antic Eleusis vă va introduce în cele mai sacre Mistere ale Greciei Antice. Misterele Eleusiene au fost practicate peste o mie de ani și se concentrează asupra cultului lui Demeter, zeița agriculturii și soție a lui Zeus, și ficei lor Persefona.

Anul 2021 este un an deosebit pentru a vizita Eleusis, pentru că este anul în care Uniunea Europeană l-a decretat a fi Capitala Europeană a Culturii. Veți avea ocazia astfel să vedeți organizate procesiuni religioase asemeni celor antice, și de ce nu să retrăiți emoția inițierii.

Anticele ritualurile religioase au rămas un mister

Anticele ritualurile religioase au rămas un mister, inițiații acestui cult jurând să păstreze secretul cunoașterii a ceea ce le era dezvăluit în timpul procesiunilor. Știm doar că Ritualulurile Sacre se concentrau pe îndepărtarea fricii de moarte și a ceea ce este dincolo de ea.

Procesiunile religioase erau ținute de două ori pe an. Doar cei purificați în cadrul Misterelor mai mici din primăvară puteau participa la Misterele Mari din toamnă.

Pe lângă asimilarea cu cele două mari evenimente agricole ale anului, ritualurile sunt construite în jurul mitului Lumii de Dincolo. Legenda spune că Zeul Umbrelor, Hades s-a îndrăgostit de Persefona, fica lui Demeter. A răpit-o și a dus-o în Ținutul Morților. Conform legilor după care funcționa Lumea Creată Antică, dacă cineva mânca în timp ce se afla pe tărâmul Morților, era obligat să nu mai părărsească locul. Persefona face greșeala și mănâncă niște semințe de caqui și este și ea pedepsită.

Demeter, plecată în căutarea ficei sale, rămâne în Eleusis unde așteaptă revenirea Persefoniei printre cei vii.

Mii de oameni luau calea pelerinajului, pornind de la Agora din Atena, trecând apoi prin porțile centrale ale cetății, Cimitirul Kerakeikos, și îndreptându-se spre Eleusis unde se încheia în Sanctuarul Demetrei.

Obiectele sacre erau purtate de către tineri călare la Eleusis cu două zile înaintea începerii Marilor Mistere ce avea loc odată cu echinocțiul de toamnă.

Obositorul pelerinaj de a lungul Căii Sacre era mai mult decât un drum făcut pentru a primi Misterele lui Demeter, era un simbol al călătoriei către Lumea de Dincolo, drum pe care orice om este obligat să-l facă.

Cea mai semnificativă clădire din zona arheologică este fără discuții Telesterionul

Cea mai semnificativă clădire din zona arheologică este fără discuții Telesterionul, sala de inițiere în Mistere Elusisiene. A fost cosnstruit de același arhitect Iktinos, autorul Partenonului.

Ritualurile Misterelor Eleusisiene implcau postul, purificarea, sacrificiul ritualic al animalelor și spălarea.

Ritualurile erau punctul culminant și secret al inițierii în cultul lui Demeter și al Persefonei și era supravegheat de o întreagă ierarhie de preotese. Ele îi supuneau pe inițiați la o adevărată montare dramaturgică. Telesterionul era astfel intrarea simbolică în Lumea Morții , iar ieșirea inițiaților după ce procesiune, reprezenta simbolic viața biruitoare asupra morții.

Dacă odată copleșiți de mireasma antichității, vă puteți liniști gândurile plimbându-vă de-a lungul falezei sau așezați comod la una dintre cafenele și tavernele sale tradiționale de pe malul mării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *