ESTE SUBCONȘTIENTUL NEMURITOR ?
”Trăim viața veșnică” datorită și prin subconștient?
Dacă mintea noastră conștientă oferă acces la inteligența corticală, la acea zonă de la suprafața creierului în care sunt efectuate toate operațiunile de analiză a datelor, mintea noastră subconștientă stochează toate datele care trec în modul inconștient. Subconștientul este un fel de cutie neagră extrem de spațioasă. Informațiile care ajung să fie stocate aici ar ocupa prea mult spațiu în memoria conștientă blocând-o, iar unele dintre ele sunt dea dreptul incomode pentru aceasta.
Sunt toate datele stocate în creier?
Aceasta este o teorie acceptată de majoritatea specialiștilor în neuropsihologie, dar nimeni nu poate indica cu exactitate unde sunt stocate datele subconștientului. Întrebarea este, ”Sunt toate datele stocate în creier?” Sunt ipoteze ce sună destul de fantezist pentru unii cum că total sau parțial, această memorie imensă a subconștientului s-ar afla într-un alt spațiu-timp, accesibil doar în anumite condiții. Dar nimeni nu are vreo dovadă până acum.
Cum poți avea acces la datele din memoria subconștientă?
Intuiția este în mod cert rezultatul unei prelucrări automate a datelor colectate în subconștient. Vorbim de intuiție și nu de clarviziunea cu care sunt înzestrate unele persoane, care nu apare ca urmare a analizei și reflecției, ci este o stare alterată de conștiință a respectivei persoane. Presimțirea, acest semnal de alarmă de origine nonconștientă, nu vine cu siguranță dintro minte subconștientă situată în creier, ca rezultat al unei analize a experiențelor memorate. Mult mai posibil să vină dintr-o zonă a câmpurilor informaționale ale vieții existente, dar dintr-un spațiu-timp în care trecutul, prezentul și viitorul coexistă într-o ierarhie articulată în jurul axei emoționale.
Revenind la subconștient, un mod de a-l explora sunt visele. În vise informațiile sunt expuse sub forma unei povești de viață, uneori fantezistă, alteori extrem de plauzibilă, uneori revelâdu-i-se un sens, alteori lipsită total.
Există medicamente cum sunt LSD-ul, unele ciuperci sau Ayahuasca care permit accesul la unele informații din memoria non-conștientă, fiind subiecți care au raportat întoarceri în timp chiar la începutul Universului. Bineînțeles, dacă există un astfel de început. Doctorul Stanislav Grof, care a urmărit sute de persoane aflate sub influența LSD-ului, confirmă acest lucru în cartea sa. Această călătorie în timp nu este însă garantată, și nici nu poate fi stabilită dinainte ce secvență de timp va fi vizitată. Poate cel mai important lucru de știut este acela că aceste experimente făcute fără supraveghere strictă din partea specialiștilor, poate vătăma ireversibil conștiența și viața subiectului, Ființa Eului său fiind puternic alterată. Deci este un experiment contraindicat de făcut acasă.
Dar unde începe și unde se termină subconștientul?
Poate c-ar fi necesar să separăm datele care țin de Fința Eului și informațiile culese de la naștere și copilărie de informațiile care în mod evident nu pot proveni din experiențe trăite? Asta înseamnă că există o cantitate infinită de informații existente undeva într-un câmp ce nu este vizibil și ce nu poate fi detectat până în acest moment de intrumentele științei.
Este o teorie expusă și de Joe Dispenza la conferințele sale.
Dacă analizăm diferențele dintre intuiție și presimțire, vedem că subconștientul nu se limitează la simpla istorie a experiențelor unei persoane. Presimțirile pe care unele animale le au înaintea unor cataclisme, ipotetic explicate recent prin emisiile de radiu în cazul cutremurelor, dar rămase fără argumente în cazul tzunamiurilor, presimțiri care le determină pe respectivele animale săă se retragă în zone adăpostite, ar fi un bun exemplu în acest caz. Dar sunt sigur că ai experimentat pe pielea ta informații urcate din zona subconțtientă care nu aparțineau nici reflecției și niici experienței tale. S=a întâmplat cu siguranșă să-ți sune telefonul și să ”știi” într-un fel cine te sună înainte de a te uita la ecranul său, chiar dacă persoana respectivă nu a dat niciun semn de viață de ani buni de zile. Ai simțit cu siguranșă o privire ațintită în spatele tău care te privea fix, chiar uneori fiind la o distanță considerabilă de tine.
Confirmări și supoziții
Rupert Sheldrake, om de știință englez, a măsurat și calculat că în 6 la sută din cazuri, sentimentul este confirmat. Mai mult decât probabilitatea întâmplării. Și lucrurile nu s eopresc la doar a simți într-un anume fel, personal de la subiect la subiect, dar se produc și modificări la nivel fiziologic totodată. Unele pot fi măsurate chiar dacă nu se știe încă motivul și modul cum funcionează.
Este cel puțin cunoscut în mare cum funcționează mintea conștientă. Stratul de substanță cenușie, alcătuit din mai multe straturi de celule permite analiza datelor, compararea și deducerea. Apoi se comandă către mușchi care pun în mișcare aparatul locomotor. Francis Crick, descoperitorul ADN-ului, susține în cartea sa de acum 20 de ani ”Ipoteza uluitoare sau Cercetarea științifică a sufletului” că ceea ce numim conștieță nu este nimic altceva decât o colecție de date sincronizate din diferite zone senzoriale. Conform doctorului Crick, neuronii se descarcă pe aceeași frecvență, explicând starea atenției conștiente.
Și astfel ne putem explica o serie de fenomene paranormale
S-ar explica astfel o serie de experiențe paranormale, inclusiv sentimentul trăirii de experinețe în vieți anterioare, care n-ar fi defapt decât accesarea unor informații aflate într-un alt spațiu-timp. Sunt relatate multe situații când astfel de accesări, în situații critice de viață și moarte, au făcut posibile luarea unor decizii rapide și cruciale.
La fel cum nu există nicio dovadă că subconștientul nu s-ar afla în creier, la fel nu există dovezi că el înăuntru cutiei noastre craniene. Capătă din ce în ce mai mult sens, ipoteza că Universul și realitatea sunt definite prin informații ajunse sub formă de unde la creier. iar creierul se dovedește a fi un receptor dotat cu un sistem subtil ce poate traduce datele accesate în semnale și gânduri.
De fapt, până la momentul morții ne aflăm în fața unui imens ocean de informație, am putea crede chiar infinit, mai mult sau mai puțin accesibilă, în funcție de nivelul receptorului aflat în creierul fiecăruia. Toată viața depunem informații în acest ocean și accesăm datele din el pe care le considerăm trebuincioase, folosindu-ne de partea nonconștientă a minții noastre.
Ce se întâmplă cu subconștientul după ce murim?
Astfel că devine perfect justificabilă întrebarea:” ce se întâmplă cu imensa cantitate de date stocate de subconștientul nostru aici, după ce murim?” Probabil că asemeni informațiilor depuse de strămoșii noștri, și datele noastre vor rămâne spre a fi accesate de generațiile care vor veni după noi.
Există ceva din Ființa Eului transferat în acest câmp informațional care dăinuie după încetarea funcționării receptorului, respectiv instalarea morții cerebrale?
Clipă de clipă, pe întreg timpul vieții noastre, am descărcat în acest câmp de informații datele noastre personale, ceea ce a dus la construirea unei dubluri a tot ceea ce însemnăm fiecare dintre noi. Este suficient pentru a fi considerat în continuare viu, beneficiind de vieța veșnică, doar prin prezența acestei dubluri informatice a noastră?
O dublură în oglindă aidoma acelui ermetic ”ceea ce este sus este și ceea ce este jos”, dublură în care poate stă chiar nemurirea noastră.
