BUTONUL OPRIT/PORNIT AL SUBCONȘTIENTULUI

O procediră extrem de sigură de a trece din starea conștientă în cea subconștientă

În ciuda studierii creierului timp de mai bine de o sută de ani, oamenii de știință nu au fost până acum în măsură să stopeze starea de conștiență. Spun până acum, pentru că iată, performanța a fost obținută de către un grup de cercetatori de la Universitatea George Washington, USA, condus de către neurologul Mohamad Koubeissi.

Deși testată pe o singură persoană, procedura sugerează că o singură zonă din creier, claustrum, este partea care combină senzațiile, emoțiile și percepțiile, fără să fie perturbată de activitatea gândurilor. Intr-un cuvânt, un comutator care poate face trecerea rapidă din starea conștientă în cea inconștientă.

Mai multe teorii venite în sprijin

Există multe teorii, dintre care majoritatea sunt de acord cu faptul că starea de conștiență trebuie să implice îmbinarea activităților mai multor rețele din creier. Astfel ne este permis să conștientizăm drept o singură experiență multitudinea de percepții senzoriale izolate. Astfel, așa cum spunea Francis Crick, un pionier al neurologiei, conștiința noastra are nevoie de ceva asemănător unui dirijor, pentru a unifica diferitele percepții externe și interne.

De exemplu, informațiile cu privire la mirosul și culoarea unui trandafir, numele său, și alte elemente relevante din memoria proprie, pot fi unite într-o experiență conștientă de a oferi un trandafir de Ziua Indragostitilor.

Experimentul pe scurt

Echipa de cercetători condusă de doctorul Koubeissi a reușit în cazul unei paciente care suferea de epilepsie, să-i inducă starea de inconștiență prin stimularea electrică a zonei numite claustrum. Starea de inconștiență indusă în urma experimentului este net diferită de cea manifestată în timpul somnului, al stării de comă sau anestezie.

„Dacă am compara cu un automobil, care are multe componente care facilitează mișcarea lui, transmisia, motorul, carburantul și multe altele, claustrum-ul joacă rolul cheii de contact, fără de care nimic nu pornește și funcționează”, declară Mohamad Koubeissi.

Concluziile sună bine

Studiul ne deschide noi perspective în a vedea cum este creat conștientul și care părți ale creierului sunt implicate. Vom vedea dacă un fetus are un nivel de conștiență sau nu, sau dacă ea este prezentă la câine sau la un vierme.

Dar până atunci, asistăm doar la punerea unei prime cărămizi la edificiul mult sperat al înțelegerii depline.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *