Cum determini un nativ digital să învețe?
Astăzi, întreaga bază de cunoștințe a umanității se găsește la îndemâna oricui, prin simpla accesare a motoarelor de căutare web. Cel puțin la o primă impresie, memorarea acestor date devine inutilă. De fapt, multe alte lucruri pe care le-am învățat în mod tradițional la școală devin treptat lipsite de sens în această eră digitală. Cu riscul oprobriului public, scrierea de mână, limbile străine, chiar ortografia și regulile gramaticale încep a fi simțite ca lipsite de sens.
Viitorul nu va însemna amorțirea funcțiilor cerebrale. Vom avea nevoie de noi abilități menite să ne ajute în gestionarea instrumentelor formidabile de care vom dispune. Rezultatele căutării web trebuie interpretate, la fel trebuie deținută capacitatea de evaluare a calității și veridicitatea informațiilor găsite, subordonarea acestora unei judecăți etice în demersurile utilizării lor. Va fi nevoie de o gândire tot mai creativă pentru soluționarea problemelor globale complexe. cu care ne confruntăm.
În viitor, munca va fi structurată în jurul proiectelor și nu al proceselor, tendință ce trebuie regăsită și în activitățile ce țin de educația actorilor din piața muncii viitorului.
”Învățarea activă”, concentrată în jurul ”problemelor” trezește atenția și curiozitatea naturală a elevilor față de prezentarea simplă a unor informații.
John Holm, doctor în psihologie, Strategic Space Planning la Queensland University of Technology, sfătuiește persoanele implicate în educația noii generații să folosească expresia ”aici este o problemă de rezolvat” în locul tradiționalului ” aici este de reținut”. Domnia sa garantează în astfel de situții o implicare mult superioară a elevilor.
”Când copiii mei decis că sunt interesați de ceva, sunt uimit de informațiile relativ nestructurate pe care le pot deține. Au făcut o adevărată pasiune pentru Pokemon Go și pot reproduce aproximativ 150 de proprietăți ale micilor creaturi. Și toate astea pentru că sun motivați să le rețină. Acolo trebuie să ajungem ca educatori. Amestecând diferite moduri de a interacționa cu informațiile, obținem un rezultat mai bun al procesului de învățare. Dealtfel, este demonstrat că învățarea este un proces social, iar aceasta are rezultate superioare când este făcută împreună cu alții.”
Asta ar duce la depășirea limitelor programelor tradiționale de învățare. În loc de împărțirea materiei în subiecte și predarea lor drept informații de reținut, aceste subiecte pot fi incluse în teme corelate cu activități ancorate în lumea reală. Imaginați-vă o lecție de istorie despre colonizarea Daciei la care enumerarea tradițională a datelor și evenimentelor este înlocuită de narațiuni complexe, centrate în jurul unor personaje umane, cu reacții ușor detectabile la evenimentele prezentate. Sau la înlocuirea lecției tradiționale cu o activitate de grup în care elevii construiesc împreună o fortificație romană ce le permite profesorilor să expună aceleași date și evenimente sub forma unor cauze și efecte, componente firești ale vieții unui om al secolului I.
Acest mod de predare constituie ”învățarea bazată pe fenomene” și accentuează abilități precum comunicarea, creativitatea și gândirea critică, pregătind mai bine elevii pentruu a-și aplica cunoștiințele la locul de muncă al secolului 21.
Finlanda, țară recunoscută ca deținând unul dintre cele mai de succes model de educație, a adoptat învățarea bazată pe fenomene, implementând acest concept pe scară din ce în ce mai largă.
Din 2016, elevii finlandezi participă la cel puțin un modul interdisciplinar în fiecare an.
Rolul profesorului într-un astfel de model de educație este mult diferit. Elevii zilelor noastre sunt prima generație care a crescut ”pe internet”, fiind totodată prima generație educată de acesta. Este o situație nouă atât pentru educatori cât și pentru elevi.
Cum poate profesorul să-și păstreze poziția de dascăl? Este o întrebare perfect pertinentă.
Erica McWilliam, cunoscută autoare a numeroase lucrări referitoare la învățământul secolului 21 subliniază transformarea profesorului din ”înțeleptul grupului” în ”ghidul de pe margine”. Acesta este supus procesului de învățare alături de elevi, provocându-i permanent să-și extindă orizonturile.
