Cum dezvolți mai repede o prietenie ?
Dacă prietenia dorită nu se dezvoltă atât de repede cum îți dorești, există câteva metode pentru a grăbi acest lucru.
Copiază-i mișcările
Strategia se numește ”oglindire” și implică subtil imitarea comportamentului celuilalt, limbajul, gesturile și expresia feței.
Efectul cameleonului cum mai este numit a fost certificat în urma studiilor efectuate de cercetători ai Universității din New York în 1999.
Fii mai mult prin preajmă
Oamenii preferă lucrurile cu care sunt familiarizați.
Această constatare au facut-o cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology în 1950, fiind reconfirmată recent de psihologii de la Universiattea din Pittsburgh.
Transmite emoții pozitive
Conform unui studiu realizat la Universitatea din Ohio și Universitatea din Hawai, oamenii pot simți la nivel inconștient emoțiile celor din jurul lor. Întreține o atmosferă fericită prin transmiterea de emoții pozitive.
Prietenii prietenilor sunt prieteni
Efectul se bazează pe teoria rețelei sociale și poartă numele de închidere triadică, ceea ce înseamnă că doi oameni devin mai apropiați atunci când au prieten comun.
Vorba dulce …
Complimentele adresate unei persoane sunt asociate de aceasta cu personalitatea ta, purtând numele de transfer spontan de trasături. Orice spui despre alte persoane influențează modul în care ești văzut, susține Gretchen Rubin, autorul ”Proiectului Fericirii”.
Ce-i mult … strică
Comentariile pozitive enunțate de tine vor avea un impact mai mare dacă le faci doar ocazional. Teoria este susținută de psihologii de la Universitatea din Minnesota încă din 1965.
Greșește, dar la momentul oportun
Conform efectului pratfall, oamenii te vor plăcea mai mult după ce faci o greșeală, dar doar dacă ai dovedit înainte că ești o persoană de încredere. Faptul că nu ești perfect te umanizează în ochii cunoștiințelor tale.
Subliniază valorile comune
Conform lui Theodore Newcomb, oamenii sunt atrași de cei asemănători lor. Fenomenul poartă numele de atractivitate similară.
Dacă dorești prietenia cuiva, găsește punctele comune și evidențiază-le.
Atingeri impersonale
Cunoscute și sub numele de atingeri subliminale, acestea au avut menirea de a spori familiaritatea dintre subiecți în cadrul unui studiu efectuat de Leonard Mlodinow.
Atinge ușor spatele unei persoane, brațul sau încheietura mâinii și vei trece bariera de intimitate a persoanei respective.
Zâmbește-i
Studiile spun că persoanele care zâmbesc sunt percepute ca fiind ”de încredere”. În plus, zâmbindu-i unei persoane întâlnite te asiguri că aceea persoană își va amimti mai ușor de tine.
Fii oglinda dorințelor lor
Cu toții căutăm confirmarea propriilor opinii despre sine. Studii făcute la Universitatea Stanford și Arizona au arătat că atunci când convingerile oamenilor despre sine se aliniază cu părerile enunțate de noi, relația cu aceștia curge mai bine. Acest fapt generează sentimentul că suntem înțeleși, componentă importantă a intimității.
Oferă-le un secret
Dezvăluirile despre sine pot genera căi sigure de construire a unor relații. Un studiu condus de Arthur Aron de la Universitatea Stony Brook a evidențiat faptul că împărtășirea unor mici secrete au sporit gradul de empatie între două persoane care se întâlneau pentru prima dată.
Evaluează-ți așteptările
Într-un articol în ”Harvard Magazine” psihologul Ami Cuddy spune: ”Dacă crezi că cineva este un ticălos, te vei comporta față de el astfel încât acesta se va comporta ca un ticălos”
Conform efectului Pygmalion, oamenii își tratează semenii în concordanță cu propriile așteptări, fapt care determină din partea acestora reacții pe măsură.
Reciprocitate
Psihologii au identificat de mult timp acest fenomen. Dacă știm că suntem plăcuți de cineva, avem tendința de a place și noi persoana respectivă.
Un studiu făcut de National Institute of Mental Health a confirmat acest lucru în 1995.
Simțul umorului
Fie că-i vorba de o simplă prietenie sau de o relație romantică, cercetătorii de la Universitatea de Stat din Illinois și cei ce la Universitatea din Los Angels spun că simțul umorului joacă un rol important.
Percepuți la același nivel de competență și încredere, cei cu simțul umorului au fost mai apreciați în rolul de partener de relație cât și de coleg de serviciu.