Top 5 surse de proteine vegetale

Buna funcţionare a organismului este de neimaginat fără aportul unui

întreg şir de substanţe nutritive dobândite prin alimentaţie. Se ştie că proteinele fac şi ele parte dintre nutrienţii esenţiali, în absenţa cărora unele procese celulare se desfăşoară anormal. Mai puţin cunoscut este faptul că multe dintre sursele proteinelor de calitate provin din afara regnului animal.

Iată în continuare câteva dintre aceste surse de top, foarte digerabile, şi nu de puţine ori având un aport substanţial în păstrarea sănătăţii.

Chlorella

Este binecunoscut faptul că algele conţin o gamă largă de substanţe nutritive şi ajută organismul să elimine metalele grele. Dar mulţii oameni nu ştiu că ele sunt în acelaşi timp şi o sursă excepţională de proteine vegetale.Chlorella conţine 58 la sută, uneori chiar 75 la sută, proteine plus o serie de aminoacizi esenţiali pe care organismul nu-I produce. Marea varietate de enzime, probiotice şi fitonutrienţi clasează Chlorella în topul surselor de proteine.


Cânepa

Beneficiind de un raport perfect de omega-6 şi omega-3, de 3 la 1, fiind cea mai abundentă sursă de acizi graşi esenţiali şi printre primele când vine vorba de fitonutrienţi, antioxidanţi şi steroli, cânepa este una dintre puţinele surse de proteine vegetale complete. În sprijinul acestei idei stau atât cele 47 la sută procente de proteine cât şi cei 20 de aminoacizi, inclusiv cei 9 aminoacizi esenţiali pe care organismul nu-i produce.

Polenul de albine

Acesta nu este asimilat de oameni drept un aliment, dar asta nu-l face să nu fie la fel de puternic. În realitate, polenul de albine este unul dintre cele mai complete şi echilibrate alimente din natură, o sursă bogată de vitamine, minerale, aminoacizi, hormoni, enzime, grăsimi şi având cantităţi semnificative de antibiotice naturale. Mai puţin cunoscut este faptul că polenul conţine între 25 şi 40 la sută proteine, 22 de aminoacizi, adică de la 5 la 7 ori mai mulţi aminoacizi decât carnea de vită, laptele, oul sau brânza. Beneficiază deasemenea de un grad extrem de ridicat de digerabilitate.

Chia

Puţin folosite în bucătăria românilor, seminţele de chia sunt o sursă incredibilă de omega-3, antioxidanţi, fibre, calciu, magneziu şi potasiu. Chia conţine 21 la sută proteine şi un raport perfect al aminoacizilor esenţiali. când este îmbibată cu apă, această plantă absoarbe de 10 ori greutatea sa, ajutând la hidratarea colonului şi eliminarea toxinelor din intestine. Un sistem digestiv sănătos absoarbe el însuşi nutrienţii mai uşor, inclusiv proteinele.

Chia poate fi consumată sub formă de pireuri, produse de patiserie sau pe post de budincă, aşa cum dealtfel şi arată atunci când este înmuiată.

Quinoa

Seminţele de Quinoa provin din America de Sud, fiind considerată un aliment sacru de către incaşi. Este o sursă importantă de mangan, magneziu, fosfor, fier, cupru, zinc şi vitamina B-6 şi B-9. Quinoa conţine 14 la sută proteine şi toţi aminoacizii esenţiali.

Puteţi utiliza quinoa în mai multe moduri, dar mai ales ca substitut pentru alte cereale, cum ar fi orezul. Poate înlocui fulgi de ovăz sau cerealele la micul dejun, sau adăugat în produsele de patiserie.

În ciuda tuturor celor spuse, este foarte greu de a scoate din minţile oamenilor faptul că proteinele sunt un atribut al produselor de origine animală, când de fapt multe plante sunt nu numai comparabile ci şi superioare în unele cazuri.

 


Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează